Sarmalele Reci - the best romanian band site

Românã | English

Adevarul: Şi după 16 ani Sarmalele Reci rămân mâncarea preferată pentru mulţi români

  • 18 mai 2010

"Prostia e la putere" căci "Ţara te vrea prost", aşa că bei fericit un "Şprit de vară", vezi "La televizor" cum "Violeta duce găleata la gunoi" sau afli că "Durerea e un alint" cu "Gasca de la bloc".  Cu siguranţă ai fredonat toate aceste cântece împreună cu Zoltan Andras, Emil Viciu, Gabriel Dragan, Mircea Laszlo Horvath si Dan Georgescu. Băieţii de la Sarmalele Reci au bunul obicei de a hrăni sănătos cu piese care să satisfacă şi chiar cele mai elevate gusturi. O fac de 16 ani şi pentru că sunt frumos altfel au intenţia de a mai servi o porţie buna de muzică şi haz, la aniversare.

 "Când vine vorba de Sarmalele Reci, actul artistic este mereu de cea mai înaltă ţinută, chiar daca este inspirat de imediatul prozaic", spune PR trupei. Un lucru este cert, publicul gurmad de Samalele Reci n-a lipsit niciodată şi s-a dovedit că a rezonat cu acelaşi umor la mesajul primit, mesaj doar în aparenţă simplu.

Dacă faci parte din publicul ce nu se mai satură de Sarmalele Reci sau vrei doar să guşti din ce au de gând să servească băieţii la ceas aniversar, fă-ţi timp în 25 aprilie pentru că eşti invitat la Music Club. Sarmalele reci au pregătit un concert special în care se vor prezenta în premieră în ambele faţete: acustic şi electric.